duminică, 5 aprilie 2015

Cea mai frumoasa zi

  Ne-am dus ieri la Bucuresti sa o sarbatorim pe cea-de-8-ani. Pentru ca toti prietenii nostri sunt acolo (asa e viata asta, dubioasa) am zis inca o data sa ne ducem noi ca sa nu-i trambalam pe ei incoace. In plus, cand propui trambalare tinzi sa ai succes spre zero pentru ca bucurestenii sunt destul de alergati prin masini in timpul saptamanii, fix asta nu le trebuie intr-o sambata. Si eu stiu asta. 

  Si noi am plecat mult prea tarziu de acasa, insa Herastraul ne-a intampinat cu liniste si soare. Daca vreti, la 10 juma' dimineata sambata, la Roata Mare, sa stiti ca e liniste si cam 5 oameni pe metru patrat in loc de 50. Cu mare greutate am infundat in Tico tot ce-am facut de mancare. Si-am facut prea putin! Pentru douazeci si ceva de oameni mari si mici... a fost prea putin. La limita. 

  Stiti cand merge mancarea si bautura, da? Cand te simti BINE! Cand e frumos afara, desi bate vantul intr-un aprilie cam cel mai rece din ultimii 8 ani. Ne-am simtit atat de bine, am ras atat de mult, ne-am bucurat asa de tare unii de altii...Copiii mai mici sau mai mari au fost in al noualea cer. Bebelusii au dormit cu spume, astia mari au alergat cu spume. Adultii s-au ras. 

  Sa vezi copilasii mici cum vin pe patura unde ai aliniat mancarea si mai trag o tura de orice este asa ceva...priceless! Piticoti de 2 ani, impiedicati... se repezeau la mancare cu viteza luminii. Fi-mea a prestat vreo doua pateuri cu carne si o briosa si apoi n-am mai vazut-o pana la plecare. Venea din cand in cand sa se adape. Am plecat de acolo sa le ducem pe Gabi si Bia la Buftea si pentru ca ne era ingrozitor de foame ne-am oprit la Taverna Studioului unde e mancare buna si ieftina. Si-am stat cu fetele si acolo, si-am jucat Nave, am mancat intai friptura si apoi aperitive ca nu ne saturasem, si-am ras iar. 

  N-am prea multe cuvinte. A fost cea mai frumoasa zi din ultimul an. Au fost cu noi prieteni de-o viata si prieteni de-asta vara. Casuta de la 2 Mai ne-a adus niste prieteni atat de frumosi de n-am cuvinte. Eu una am plecat de acolo in al noualea cer. Mara, nu mai zic. A primit un teanc de carti cat jumatate din inaltimea ei, in romana si engleza. Si Lego. Azi a mermelit la Lego 6 ore fara sa cracneasca. Se certa cu el ca nu-i iesea, da' cand a inviiiins... Multumim Ioana! 

  Va multumim tuturor ca ati fost ieri acolo in vant si soare de aproape primavara. Sunteti oamenii nostri. Va iubim! 

Best friends cu briose-n bot

Trei care rad ca la pomana

Pe astia ii iubesc de nu mai pot!

Si pe astea!

Soarele meu

Verisorii maimutzistici

Love
Love la Buftea la Taverna, ne era foame!

Asta-i ala de-l iubesc de mi se infunda urechile!

  N-am destule cuvinte da' cam asa a fost. Sunt inca sub efectul minunatiei de ieri. Miercuri el pleaca spre Anglia, va rog sa ne trimiteti energiile alea bune! V-am pupat!

12 comentarii :

  1. Sa va traiasca frumusetea si sa fie sanatoasa.
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos! Drum bun si acomodare usoara.

    RăspundețiȘtergere
  3. La mulţi ani! Să fie sănătoasă şi să aibă parte numai de bucurii!

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani fetitei dar si mamicii, s-a nascut ca mama tot atunci cand s-a nascut fata, asa se spune. Sa va fie bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Asa zic si eu mereu, ca pana la urma eu m-am straduit sa nasc cu bine in ziua aia. Merit si io un lamultiani! :)))))))))))))))

      Ștergere
  5. O petrecere pe gustul meu. Cu prieteni buni si cu lucruri simple si frumoase, cele mai adevarate. Asa sa va fie toata viata, cu bucurii si prieteni si rasete, cu copii alergandu-se si jucandu-se si mai furand cate un pateu :-)))) Foarte frumos! La Multi Ani! unui copil extraordinar de frumos, si pe dinauntru si pe dinafara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da, asa, simplu si frumos ne place. Te pup si multumim!

      Ștergere