Ziua de azi n-are titlu

  E clar ca vara asta se incapataneaza sa fie una din cele mai misto veri din viata mea. Credeam ca am trecut de momentul in care mai exista asa ceva. A fost doar o iluzie cum ca totul s-a terminat pe frontul Doimaian se pare. Dincolo de locul frumos de aici, dincolo de munca uneori extrem de grea pe care o presupune primitul de musafiri la foc continuu (azi era sa ma ia cu lesin de oboseala la un moment dat, am vazut punctuletele alea premergatoare lesinului care-mi sunt atat de dragi..not!)... dincolo de toate astea casuta noastra s-a aliniat intr-un mare fel printre oamenii misto care se tot perinda pe aici de mai mult de o luna. 

  Azi am avut o zi, azi adica ieri ca deja azi s-a facut maine, chestie care mi se intampla cam prea mult pe aici si cand ma gandesc prea mult la asta imi vine sa dorm brusc...iar am luat-o prin patrunjel...deci unde eram? Aha, da...azi. Adica ieri. Adica azi. Azi intai am fost intampinata cu chiote la iesirea din camera pe sistemul "la Mangaliaaaa, la Mangaliaaaa" pentru ca azi noapte pe la ora 1 radeam cu prieteni de-o viata despre "la Mangaliaaaaa" da' aia e pentru alta poveste. Am ras pana am lesinat apoi cand am incercat sa dorm am constatat ca ma scol brusc si repede cu o durere in gat, nas, urechi, asa un inceput de raceala care m-a tavalit prin pat pana pe la 5 dimineata.

  Dimineata eram zombi. Ziua se anunta a fi nefasta. Ada si fetele plecau si de cate ori pleaca oameni dragi imi vine sa plang. Ma simteam ca o musca proaspat pleznita de parbrizul autocarului. Adica prin cap imi trecea curu'! Simteam cum mi se infunda urechile si imi pica omusorul din gat. N-a picat. I-am dat repede o cafea in freza si m-am pus pe treaba. Cand m-a luat frisonul ala mare de la febra am avut mare noroc ca tocmai spalam o baie, eram cu posteriorul in sus aplecata in cadita de dus asa ca sangele n-a mai nimerit sa se duca sa produca si febra. Am zgaltzait usurel si m-am concentrat sa nu dau cu dintii de cada, nu de alta da' daca dadeam iar se futiza sifonu' si curgea apa cine stie pe unde. Dupa ce m-am mai concentrat oleaca am plecat la Mangalia (la Mangaliaaaaaaaaaaa) la cumparaturi. La intoarcere am facut niscaiva mancare ca pentru un batalion mai maricel asa....

  Cand sa ma linistesc a inceput de fapt ziua asta. Adica pe la ora 6 dupa amiaza pe cand asteptam niste oameni care se anuntasera. Cand au venit am aflat ca doamna a fost o prietena de-a maica-mii acu' 30 de ani si ca mi-a gasit blogul cautand numele ei, m-a recunoscut din niste fotografii si ma citea de mai demult, s-a cerut la noi fara sa-mi zica cine e si-a venit incarcata de cadouri sa ma pupe. I-am recunoscut chipul si zambetul dar habar nu aveam de unde sa o iau. Am ramas socata. Si-mi zicea ca ce de emotii a avut. Pe bune? Adica chiar mai exista oameni frumosi in felul asta? 

  Am plecat cu intrebarea asta in minte catre plaja pentru ca micul delfin din dotare e pe cale sa invete sa inoate fara "aripioare ajutatoare" de una singura si vrea neaparat sa exerseze. M-am tarat ca un melc cu dureri de cervicala pana pe plaja unde prietenii de-o viata cu care ma hlizisem cu o seara inainte m-au informat ca mai avem niste musafiri in seara asta. Analia Selis cu familia. Ca deh, Tudor chitaristul (Tudor Anghelescu, il gasiti la Hanul lui Manuc si inca in niste locuri din Bucuresti) ar mai trage o cantare pe terasa si ca sa vina si ei... 

  Cu o mana tineam de copil sa nu se inece si cu aialalta ma gandeam profund daca toate astea chiar se intampla. Si da. S-au intamplat. S-a intamplat Analia pe terasa cantand tangouri. Si s-a intamplat sa-i placa asa de tare la noi ca s-ar putea sa mai vina. S-a intamplat o zi de pomina pe care o sa mi-o aduc aminte cat oi trai. Vara asta se incapataneaza sa fie cea mai misto. Si culmea, nu ma mai doare in gat!