Cum chemi o urechelnita?

  Nu, doamnelor si domnilor, n-am baut nimic la ora 8 dimineata. Jur! Intrebarea nu-mi apartine. Intrebarea apartine doamnei Daniela Berechet. Nu, n-o cunosc si sincer nu-mi doresc deloc sa o intalnesc. Daca as intalni-o probabil as rade de ea pana cand ar parasi incinta plangand. 

  Doamna Daniela Berechet este foarte proasta. Si bagata intr-o retea potrivita de coruptie. Ei bine, cu toate acestea, doamna aceasta a scris o carte. Dar nu ne miram din moment ce nea Becali a scris cinci. "Comunicare in Limba Romana. Competente si Performanta". Editura Paralela 45. Conform Ordin M.E.N. nr 3418/19.03.3013. Adica o "culegere" pentru clasa 1 avizata de Ministerul Invatamantului din Romania. Lucrare "conform programei scolare" cica. 

  Noi nu prea am avut manuale tot anul drept pentru care am avut aceste "culegeri". Una de romana una de matematica (si aia la fel de sinistra ca si asta!). De ce a ales Scoala Spectrum sau invatatoarea sa le foloseasca? Nu stiu, ma depaseste. Stiu, am dat multi bani ca sa fiu depasita dar ce sa facem, asta e Romania. Mie una mi se pare inacceptabil. Dar poate am eu prea multe pretentii. 

  Revenind la intrebarea noastra. Exercitiul de ieri, lectia che-chi. "Raspunde! Cum chemi la tine o urechelnita?". Imperativul lui raspunde te cam blocheaza. Poate arde si trebuie sa vina neaparat urechelnita aia! Mara mi-a citit intrebarea si eu am raspuns prompt: "poftim?". Mi-a mai citit-o inca o data si m-am blocat. De tot. Am simtit cum sangele imi navaleste in creier si cum ma enervez foarte rau. Am respirat incet, incet...asa cum am respirat de multe ori in acest an scolar din cauza doamnei Daniela Berechet. Fir-ai tu a dracu' Danielo, ca proasta mai esti, fa! 

  Am crezut ca nu citeste ea bine. Ca e ceva in neregula. M-am dus sa vad cartea. Asa scria! Mara deja era nervoasa pentru ca ea stie ce-s alea urechelnitele si avea o mare problema: "Mami, de ce sa o chem, ca io fug de ele!". Adica cum sa o chem la mine, ce-s tampita sa caut sa aduc urechelnitele la mine? De ce? 

  Domle, ce sa zic, Daniela Berechet la lectia cu che-chi n-a putut sa zica si ea o propozitie misto asa cum ar fi "Eu Daniela BereCHEt sunt CHIar proasta si CHIar nu ar trebui sa ma fac ca scriu carti de studiu pentru copii". Mna. Ea a zis sa cheme urechelnitele. Eu am zis ca "fa urechelnito" e probabil una din variante. Mai putin in cazul in care urechelnita e mai de la oras si atunci s-ar putea ofensa. Marius a zis ca daca urechelnita e tot animal domestic cum e si ariciul atunci trebuie sa o chemi ca sa o hranesti :)))))

  Dupa aia s-a incins discutia pe FB. Cineva a zis ca n-o chemi ca nu te aude. N-are urechi cum ar veni. Si cu totii ne-am adus aminte de celelalte vorbe de duh scrise din curul gandirii. Curul doamnei Berechet. Si anume:

  "Pensionarul Panait primeste pensia puținică" la o analiza scurta pe text doamnei ii e teama de pensie. Totusi la litera P erau atatea variante! Am eu cateva pentru doamna!

  "Batrana Bombonica bombane bibilicile bune"...aici lucrurile s-au incins, in unanimitate lumea a decis ca Bombonica e o matroana batrana, fosta curva de mare angajament care acum le bombane pe alea mai tinere...

  "Ei beau vin. E un vin rece" urmata la cateva zile de "Cerasela si Marcela cer cinci mici". Aici nu ne-am lamurit de ce baura intai vinu' si dupa aia micii sau daca nu cumva era vorba de "cinci mici" caragialieni si anume cinci beri mici. Ne-a lasat duamna intr-o dilema teribila, va spun! 

  Buuun, deci mancaram mici, bauram vin, pensia a venit cum a venit iar acum ne-am asezat comod pe iarba si strigam dupa urechelnite. Pai cred si eu, vinul ala si-o fi facut efectul si acum chemam si niste urechelnite la petrecere. Daca nu ar fi de ras sigur ar fi de plans. Mara a concluzionat: "io asa prostie, mami, n-am mai auzit, cum sa chemi o urechelnita?" Ma intreb daca Daniela Berechet ne poate raspunde la intrebare.

Episoade stradale

  O zi de mare angajament azi, va spun din start. Deoarece am tot facut ping-pong cu o viroza dubioasa care a aterizat din nou la mine si m-a facut muci sunt posesoare de febra minunata. Si singura in urbe cu copilul care trebuie dus si adus de la institutia cu pricina. 

  Dimineata mi-am dat niste palme sa ma ridic din pat, am dus-o, m-am intors si m-am apucat sa fac in disperare chestii de mancare pe principiul de mama greu incercata "sa fac repede acu' cat inca pot sa stau in picioare ca mai incolo cine stie...". Am bagat viteza, am facut si pac am fugit sa o iau. 

  Merg cu autobuzul cateva statii si apoi o tulesc printre niste blocuri. Aleea pe care tre' sa merg ca sa ajung intre numitele blocuri e lata cat sa aiba loc un om si un sfert, cam asa. Si cum mergeam eu cu febra sticlind in ochi si gandurile imprastiate, intru pe alee si in fata mea un nene. In etate. Multa etate. Toata etatea. Mergea mai mult prin stat pe loc. Tremura tot, avea un baston pe care din motive inexplicabile il tinea paralel cu pamantul de-a latul persoanei fizice. 

  In urma lui un valatuc de fum de tigara. Mergea tarsait cam cu doi centimetri per pas. Serios, nu e o exagerare, omul tremura, mergea asa si mai mult statea. Cativa oameni au reusit sa-l depaseasca pana cand s-a pus fix pe mijlocul aleii. Merg pas vioi si il ajung din urma. Nu ma aude, fumeaza parkinsonian incercand mai mult sa nu-si infiga tigara in ochi. Ce sa mai, are treaba omu'...

  Ma proptesc in spatele lui si spun "fiti amabil, se poate?". Liniste, nu se misca. Hait zic ca e si surd. Ii mai zic odata, incerc sa trec. Nimic. Domle, boschetii care sunt peretii acestei alei...boscheti sanatosi. Coada de veveritza, nu alta. N-ai cum trece prin ei. Sa ma intorc si sa ma duc pe alt drum e juma' de cartier. Ma uit la ceas. 12 si 10. La si 20 iese copilu', tre' sa trec de pacient. Ii mai zic o data, mai tare. Nimic.

  Cand ma pregateam sa ii mai zic o data...face mmmmm si... pica. Cade lat fix in cap la picioarele mele. Poc. Bastonul zboara cat colo, mosul palanca la pamant. S-a taiat ca maioneza! Pentru o secunda ma gandeam cum ar fi sa sar peste el si sa ma duc la treaba mea, m-am amuzat de gandul asta si-am inceput sa strig la el incercand sa-l ridic. Si-a dezlipit moaca de pe asfalt si-a zis calm "am cazut". I-am zis ca am bagat de seama... hai, copacel sus. Si in gand cine te-o fi lasat nene singur pe strada...

  Dau sa-l ridic... lulu. Ridica-l daca poti, Alexandro. Inota ala pe burta pe asfalt de ziceai ca se-neaca! Stai bre, nu te mai zbate, sa vad de unde te apuc. Vine spre noi un pustan la vreo 15-16 ani care vorbea la telefon. Se opreste si STA. Se uita la mine cum ma opintesc cu mosu' si vorbeste la telefon. Dude, wtf? Maaaaaama, cand i-am bagat o privire din aia de mama ofensata... Stiti privirea de mama suparata, da? Am marait la el "treci mah incoace si ajuta-ma". Mai avea putin si arunca telefonu' in boscheti!

  L-am ridicat pe om, l-am scuturat, era intreg. Pardesiul nu, picase pe tigara si incepuse sa ia oleaca foc... Zic hai ca ia si foc mosu'... L-am intrebat daca poate ajunge acasa, daca sa sun pe cineva. A zis ca e bine da' unde e bastonu'. Pai l-ai aruncat in boscheti, manca-ti-as! Si in gand zic mama daca ma pune asta sa si calaresc boschetele m-am scos! Am trimis tanarul sa caute bastonul si-am fugit...

  Am ajuns la scoala jumulita, transpirata, aproape in intarziere. Si din nou uluita de felul in care unii pot sa se uite la un om cazut pe strada. Si sa vorbeasca la telefon. 

Impact

  Postul de ieri a fost de impact. Cu ajutorul tuturor celor care au ales sa-l dea mai departe a avut cateva mii de vizualizari. Va multumesc! Si cum e traditia in Romania, ma asteptam si la o ploaie de cacat asupra mea. Ploaie care n-a venit. Pentru ca daca doar 2 oameni din 6000 au ales sa-mi zica ca-s eu gresita inseamna ca e bine. Si daca cel putin un om nu se va duce acum la Manchester e si mai bine. Poate ca Transline o sa se reorganizeze. 

  Eu i-as invita pe cei care au probleme cu ceea ce am scris eu sa mearga la Manchester. Pe banii lor. Si sa vada daca au unde dormi in casa la Transline. Cel mai amuzant a fost anonimul care mi-a reprosat ca le-am luat baietilor hotel. Ca cum adica, ne impiedicam de niste fum de tigara... Pai asa e cand esti usor trepanat si nu citesti toate literele. E greu cu cititul, e drept. Deci in casa aia nu era loc fizic (Transline a zis "iti dam camera in share" n-a zis "o sa dormi pe jos in living" sau "pe pres in fata usii" sau ceva, am mailurile de la ei!). Practic ei s-au organizat cu curu'. Si nu ma intereseaza daca alte divizii din Transline s-au organizat mai bine. 

  De ce? Pai pentru ca au zis una si-a fost alta. Si stii cum e, cand esti la 2500 de kilometri de casa si te pomenesti ca n-ai unde sa dormi, nu ti se da job, nu ti se fac acte... cumva te cam iriti asa... te cam enervezi, te ia cu niste calduri asa... si ai vrea sa iei pe careva de guler. Doar ca mareata firma Transline iti da o adresa de la o casa. Nu te asteapta nimeni de la firma cum mi s-ar parea logic. Pai nu te asteapta pentru ca de fapt... nu te asteapta cu nimic din ce-au zis. 

  Da ma, e greu la inceput. Astia doi de m-au injurat au scuipat fix frustrarile lor de cand s-au dus acolo. Da, stim ca e greu da' daca avem oarecare pretentii nu ne lasam calcati pe cap. Si da, avem pretentii. Cine aude "sofer" nu mai aude si restul. Lumea nu stie ca pentru acest "sofer" sunt necesare atestate de transport pentru otravuri d-alea care la Mihailesti au facut ravagii pentru ca soferul ala nu stia sa tina magaoaia pe drum si pentru ca pompierii din Romania nu aveau atestate ADR. Nu stie nimeni cat e "cartea" aia de ADR. Chimie industriala. Astia nu-s "soferi". Nu cara pulpe de pui congelate. Sau ma rog, cara si din alea... Cand treci tu cu masina maine pe langa o cisterna din asta de scrie pe ea ADR si alte litere despre care tu nu stii ce inseamna, fa-ti sapte cruci! 

  Roaga-te ca la volanul ei sa fie unu' d-asta ca Marius. Unul "cu pretentii",..unul care nu accepta sa doarma pe jos nicaieri pentru ca a muncit prea mult pana acum ca sa faca asta. Roaga-te sa fie el sau altii ca el la volanul cisternei cu substante care te-ar putea arunca in aer in 3 secunde daca prostul de la volan nu-si stie meseria. Roaga-te! Cand treci pe langa biserica oricum iti faci cruci ca la concurs. Propun ca de acum sa iti faci cruci cand treci pe langa cisterne. Si sa pricepi ca "sofer" nu inseamna neaparat un om cu 4 clase. Multi au mai multa scoala decat o sa ai tu vreodata, frustratule!

  Iar smecherasii astia de la Transline ar trebui sa se organizeze cum trebuie. Pentru ca nici macar UN om nu trebuie sa ajunga in alta tara si sa se vada in postura de homeless doar pentru ca unul, doi sau mai multi "manageri" de cacat nu dau doi bani pe oameni, pe romani, pe soferi sau io stiu pe cine. Eu de aia am scris... ca sa nu mai pateasca si altii. 

  Vezi maine o cisterna? Roaga-te! 

  

Transline, promisiuni incalcate

  Later Edit: In urma acestui post si a mailului pe care l-am trimis atunci, Transline a zugravit si curatat casa, a lasat in ea cati oameni trebuie si inteleg ca in mare acum se tin de cuvant. 

   Acum o saptamana sotul meu ajungea la Manchester la "Centrul de acomodare Transline" unde firma de recrutare Transline ii promisese asa: o saptamana de training in care are casa asigurata (in share dar asa sunt casele pentru nou veniti in Anglia), dupa training li se promitea preschimbarea permiselor de conducere (in Anglia nu poti lucra ca sofer profesionist fara sa ai permis de UK decat la modul teoretic un an, la modul practic toti cer) si li se mai promitea un job temporar pe durata preschimbarii si a obtinerii de acte necesare rezidentei. Si apoi job la diverse firme. Interviul initial s-a tinut la Brasov cu reprezentati ai Transline din Anglia. Ulterior aceluia (care a constat in vreo doua ore de teste de legislatie rutiera si legata de condusul de camioane) au mai dat online inca niste teste si un interviu telefonic. Deci na, ai fi zis ca e treaba serioasa.

  Acum o saptamana, dupa ce de trei zile am murit si am inviat de o mie de ori in ideea ca omul a plecat cu Tico pana in Anglia pentru ca o doamna de la Transline l-a sfatuit sa vina cu masina proprie acolo... deci dupa 3 zile de drum...a ajuns. A ajuns sa constate ca e ca in bancul cu radio Erevan: nu i sa dat ci i s-a luat, nu era o masina ci o bicicleta, nu era nici job, nici casa, nici nimic. Nimic acceptabil.

  Au ajuns intr-un apartament unde...nu aveau loc. Fizic, nu exista camera si pentru ei. El si colegul Radu cu care a plecat de aici. Noroc ca au plecat doi ca altfel cred ca le venea sa se spanzure la fata locului. Acolo nu ca nu era o camera si pentru ei dar mirosea a.... well, a oameni care fumeaza intr-o casa, a esenta de jeg boschetaresc (o fi asta un cuvant?) Si a oameni care nu se spala si nu-si spala hainele. Si era jeg si mizerie. Si nimeni de la Transline care sa dea socoteala! Si mai mult decat atat, soferii dusi acolo de Transline stateau degeaba, cu permise neschimbate (pentru ca firma nu facuse asta) si fara joburi. Oh, ce dragut!

  M-a sunat si i-am gasit hotel. Mare noroc am ca Booking ma stie de client fidel si am chiar si oferte speciale (despre cum am aflat asta in alt post, la mine aparea hotel si la el nu aparea!). Una peste alta evident ca am avut noroc. Bineinteles ca Marius mai avea ceva oameni pe acolo si alte contacte. Are prieteni adevarati acolo, oameni care l-au ajutat acum asa cum au putut. Eco, va iubim! Asa ca s-au aliniat lucrurile si au plecat spre Southhampton.

  Dincolo de faptul ca acum 5 ani cand am decis sa plecam eu alesesem orasul asta... eu il alesesem pentru ca e practic la mare. La apa. Acum eram ferm setata spre mijlocul Angliei pentru ca acolo era aceasta firma englezeasca de recrutare, Transline. Firma serioasa cu HR din Polonia! ???? Asta m-a uluit pe mine din start. Pentru ca acceptarea la Transline n-a fost usoara. Baietii au dat interviuri, examene online, draci, laci. Adica sa nu credeti ca a fost SIMPLU! Totul parea a fi asa... cum trebuie. Doar ca mie in spatele creierului imi suna o alarma despre doamna care suna...din Polonia.

  Stiu, e o prejudecata. Dar mai stiu ca daca esti o firma internationala mare cu sediu in UK si faci angajari in UK... nu ai nici un motiv sa ai HR in Poloniaaaaaaaaaa! Ok, costuri, taxe... dar mna, cam suna o alarma. Si alarma mea s-a dovedit una reala. Firma Transline duce soferi profesionisti de TIR (cu atestate de toate categoriile) in Anglia ca sa ii tina acolo pe banii lor pe banca de rezerva. Nu fac ce promit! De ce? Pai pentru ca romanii accepta asta de disperare sau pentru ca nu au alta solutie. 

  Doar ca ai mei nefiind disperati, plecati de acasa cu mandrete de Tico, bani, mancare, unelte si contacte... au bagat nasul, au mirosit si-au tulit-o mai ceva ca mama mare in fata bombei de la razboiu'! Si-au ajuns la Southampton unde incepand de azi au casa lor cu chirie, au joi interviu pentru acordare de numar de asigurari sociale, o sa aiba si job foarte curand. O sa isi faca restul de acte singuri si o sa ii injure pe cei de la Transline o mie de ani.

  Tineti minte: TRANSLINE! NU! Daca oamenii care au fost tepuiti inainte (si inteleg ca mai exista multe cazuri) ar fi scris undeva despre asta, pe forumuri, pe grupuri, undeva, oriunde... la cautare am fi aflat si noi. Si altii ca noi care ne facem temele. Eu acum vreau sa pornesc o campanie. Sa vedem cat de mult se va duce vestea cum ca Transline da teapa!

  

Din categoria tot raul spre bine, aici le-am gasit hotel, Bournemouth, aproape de Southampton :) 

Saptamana Altfel. Aiurea.

  Nu stiu ce-ar trebui sa fie aceasta saptamana. Adica in teorie stiu dar mi se pare atat de idioata ideea incat ma bochez. Adica statul roman s-a gandit domle cum putem sa le luam astora cu japca o saptamana care ar fi trebuit sa fie din vacanta de Paste? Pai ia hai sa ne jucam de-a "distractia". De-a "creativitatea". De-a "sa invatam lucruri noi". Doar ca, conform bancului, nu li s-a dat ci li s-a luat si nu era o distractie ci o oboseala fara sens.

  Nu e hilar? Nu asta ar trebui sa faca scoala in fiecare saptamana din an? N-ar trebui ca o data la cateva luni sa mearga intr-o excursie de o zi? N-ar mai trebui sa iasa la un muzeu, intr-un parc, la un atelier? Dar in timpul saptamanii, adica hai sa vedem, chiar nu putem renunta la ecuatiile de gradul 3 de la clasa 1 ca sa iesim in parc cu totii? Sau la un ceva... Nuuuu, nu se poate. Dar lasa ca punem o saptamana pe care o numim Altfel si care de fapt e un nimic dar un nimic teribil de obositor. Nu zic, poate la altii e o minunatie plina de informatii noi pentru copil, pentru noi in cei 3 ani de sistem n-a fost. 

  Aseara la ora 9 cand am luat-o pe Mara de la scoala m-am gandit sincer ca trebuia sa n-o las sa mearga in aceasta saptamana altfel pentru ca in afara de faptul ca a obosit ingrozitor si ca am cheltuit 160 de lei...altceva n-am reusit. Cretinismul perfect e ca Saptamana Altfel se intampla, da, ati ghicit, pe banii parintilor! Si la stat si la privat. Adica statul a dat o lege dar n-a alocat si fonduri. Ai bani? Bine. N-ai bani? Pai sa faci bine sa ai pentru ca daca copilul lipseste ia absente o saptamana, da? 

  Motiv pentru care pe la stat se cam sare peste Saptamana Altfel in sensul ca ii duce undeva o zi si restul fie fac ce fac de obicei fie stau acasa. Oamenii de la Spectrum au organizat cu mare simt de raspundere saptamana. Luni au fost la film, marti la teatru, miercuri la atelier de quilling (nu ma intrebati, e o chestie cu rasucit de hartiute mici si facut decoruri din ele, e singura chestie care i-a placut Marei saptamana asta) si joi i-au dus la Brasov in excursie (Biserica Neagra, Prima scoala romaneasca, Gradina Zoo si masa la restaurant la Sacele). 

  Insa organizarea... romaneasca. Vino tu la 8 la scoala ca unii o sa intarzie si plecam la 9. Ne intoarcem la ora 18 daca nu cumva ne incurcam pe drum si venim la 8 juma' seara. Cand s-a dat jos din autocarul ala in care practic a stat toata ziua Mara era albastra la fata. Si nu, nu are rau de masina. Era lesinata de oboseala. Am luat un taxi si am dus-o repejor acasa, am bagat-o in dus ca sa-si revina ca o floare ofilita. 

  I-am dat sa manance (mancasera la 2 de pranz si era 9, ea a avut in plus la ea dar nu suficient pentru o iesire de 12 ore) si a prins glas. "Mami, mai bine stateam acasa". Dupa care a inceput sa-mi povesteasca cum un copil mai mare a pleznit-o peste fata (evident nu stia de ce si o cred), cum altul i-a zis sa se pupe pe gura cu prietena ei Diana (chestie care a socat-o teribil), cum altul... Pentru ca da, e o prostie sinistra sa duci copii de la clasa 1 la a 4a in acelasi autocar la gramada. Pentru ca cei mai mari asta o sa faca. Sa ma pici cu ceara daca pricep de ce n-au luat cate o masina pentru fiecare clasa... Dar cum am spus, organizarea lipseste cu desavarsire. 

  Si-a luat doi magneti foarte frumosi si o carte. O carte de istorie cu istoria Imnului National. Mi-a zis ca i s-a parut interesanta si ca "mami, era cu ISTORIE"! M-a lasat muta. 

  Asadar dupa Saptamana Altfel din 2015 fi-mea a invatat ca: 1. mancarea nu e niciodata suficienta. 2. cineva o poate lovi degeaba si ca ea singura trebuie sa se apere. 3. ca daca ea si prietena ei se inteleg foarte bine vor fi invitate la lesbianism. 4. ca nu prea intelege ce-au zis oamenii de la prima scoala romaneasca (cum sa iti imaginezi ca la clasa 1 ala e un loc corect de vizitat??!!? si de aia nu trebuie amestecati cu clasa a 4a!) dar crede ca era interesant 5. ca n-a avut destui bani sa-si ia si o harta pe care o vindeau ei acolo. 6. ca la film e ca la film si la teatru e ca la teatru iar la zoo ca la zoo. Pentru ca le arati aceleasi lucruri, nimic nou! 7. Ii place quillingul a fost foarte incantata, macar cu asta ne-am ales.

  Niste lectii importante de viata care ne-au costat 160 de lei. Din cate aud la altii a fost mai rau asa ca zicem mersi. Si, ce faceti de Paste, ne intreaba toata lumea. Pai nimic. Nimic-nimic. Suntem singure acasa si o sa ne facem de cap nefacand nici una din mancarurile nasoale din aceasta sarbatoare naspa. Daca imi aduc aminte o sa fierb 3 oua si o sa i le dau sa le faca cu carioca asa cum facem de cand stie ea sa deseneze. A, si mi-a zis ieri ca a aflat ca "unii copii primesc cadouri de Paste"... cand m-a vazut ca rad a zis repede ca oricum ea a primit mai multe de ziua ei si ca e foarte multumita :))))) 

  Ceea ce va dorim si voua! Pasteti Fericiti!

O geanta sa mai indesam si-n Anglia sa ne relocam!

  Gata. A plecat emigrantul catre UK. Nu, n-am plans pentru ca eram prea ocupata sa rad de el ca de obicei. Deci cum sa va explic, a plecat cu Tico pana in Anglia. El de plecat a plecat, mai urmeaza sa si ajunga peste cateva zile. Escale la Timisoara si in Belgia la niste prieteni, gata, e prea batran sa mai faca o Anglie dintr-o bucata cum facea acu' zece ani. 

  Evident ca iar a trebuit sa-i fac eu bagajele. Chestie destul de complicata avand in vedere ca ieri am fost singura prin batatura ca el avea treaba. Iar eu, inarmata cu un aspirator si niste saci ii sugeam chilotii. Alo, nu va ganditi la prostii. Saci de vidat haine, bre! Am supt pana la nivel de fotomodel international juma' de casa. Am scarmat si-am sortat si-am trimis catre Anglia parte din lucrurile care o sa ne fie acolo utile. 

  Azi de dimineata evident ca nu facusem nici jumate si ne invarteam amandoi in miscare brauniana pe langa papornite. Eu sunt organizata foarte tare din nascare, da' asta micu' ma incurca rau de tot. Pentru ca el face totul impotriva oricarei logici si ergonomii. Azi cand el trebuia sa fie de mult pe drum aspira de zor o geanta. M-am dus sa vad ce face. Era o geanta cu ceva cabluri si cacaturi la care n-a mai umblat de 4 ani. Il apucase acu' sa o aspire ca poate "o fi buna la ceva". E o geanta foarte inteligenta, cantareste goala spre 10 kile si incap in ea fix 3 becuri, deci perfect inutila. 

  Mi-a venit sa iau aspiratoru' ala si sa i-l bag un pic intr-o ureche, sa se faca curent la neuronii aia, poate s-or trezi. Dupa ce l-am fugarit din toata casa ca se facea ora de luat copilul de la scoala si io nu puteam pleca, l-am alergat pana a reusit sa-si traga si o pereche de pantaloni pe el si ne-am apucat sa caram minunatiile la "masina". O pun in ghilimele ca e Tico si nu pot sa nu rad. Afara erau vreo 5 grade cu un vant voios care te lucra pana la os. Iaca poezia!

  Maaama, cand ne-am vazut cu ele langa masina, mie una mi-a venit nu sa bag valiza in Tico ci pe Tico in valiza, jur. M-am uitat si m-am crucit gandindu-ma ca nici cu incaltatorul n-o sa putem sa le indesam in Furia Albastra. Da' cum ergonomie is my middle name am facut trei ecuatii mentale si-am indesat, stimati telespectatori, juma' de casa in Tico. E drept ca l-am utilat de curand cu un sicriu din ala pe acoperis. Un sarcofag d-ala de vreo 300 de litri care deja a triplat spatiul de pus bagaje.

  Cu scaunele din spate rabatate am obtinut asa cam cat juma' din portbagajul de la Dacia Break a maica-mii din '90. Mamica si le-am infundat de mai aveam putin sa ne suim cu picioarele pe ele. Faza cu suptul de tzoale rulez pentru ca facandu-le mici le-am indesat in sicriul zburator si le-am incuiat acolo. Dar daca cumva se fasaie vreuna din pungi, Tico o sa faca ca popcornu'. Infloreste pe drum!

 In final am obtinut asta:

tziganeala, a se observa colacul de CABLU!

valeu!

ia, se mai inchide?

victorieeee!!!

  Cam asa a plecat Marius catre Anglia. Daca avem noroc o sa si ajunga la destinatie unde il asteapta oamenii aia cu jobul. Pana una alta tineti-i pumnii sa ajunga cu bine! V-am pupat!

Raceala la masculi

  Masculul nostru raceste rar. Rar spre deloc. In general el nu se imbolnaveste, are cateva chestii ale lui, ceva migrene...le stie si le vaita si pe alea. Dar cand raceste...oooioioiiiooiiii mama!

  Intai il vezi asa cu o moaca. Stii dupa moaca, puiul e ranit! Umbla prin casa ca un coi intr-o caldare, se duce, se intoarce, nu stie de ce-a plecat si un' se duce. Moaca la fel! Coafura rezista. Are o moaca cel putin de om care e cu un adidas in groapa cea vesnica. 

  Incepe si tuseste. Cand tuseste se tine de burta de zici ca naste. Tusea, nu ma intelegeti gresit, a pornit sa zicem acum 4 minute sau acum o zi-doua. Nu-i ca si cand ar tusi de 3 saptamani in continuu. Tuseste un pic mai apasat. "Ma dor coastele" ma informeaza maraind din toti bojocii. Urmeaza inevitabil "ma-doare-burta" si fratii ei ma-doare-carnea sau am-frison! Ma dor incheieturileeeeeeeeeeeee! Ma dor toate aleaaaaaaaaaaaaaaaa, ma doare toata carnea pe mineeeee! 

 Ummm, ok esti racit, am inteles! Las toate alea ca sa-i produc ceai si sa-i var in bot pastile si vitamine. Evident el nu stie CE sa ia cand e racit. N-are nici o idee! O sa ajunga la 80 de ani si la primul muc o sa sune la 112 sa-i zica si lui cineva cum sa ia o aspirina. Pentru ca eu voi fi moarta de multa vreme atunci, asa mi-am propus!

  Nene si doarme. E mort de bolnav da' doarme! Sforaie linistit pe sistemul "zac aici sunt mort, auleu mamica meaaaa!". Asta e neam cu fi-sa, doar pe aia o stiu sa doarma ca curca-n cotetz cand e bolnava as in din prima secunda de boala ea doarme. Io una cand sunt moaaaaaarta, auleu-mamica-mea, nu poci sa dorm nici zi nici noapte! Astia trag la aghioase de zici ca e concurs cine poa' sa sforaie mai mult cu mucii sub forma de hatzuri, cu diareea la el sau cu voma-n gat, pe cuvant! N-am pomenit asa ceva, li se da reset la sistem direct! 

  Masculul racit bazaie nefericit "mdaaa, un ceai d-ala ar fi bun" cand tu il intrebi a paishpea oara daca nu cumva doreste un ceiuletz cald pentru gatuletz. Nu, eu nu zic cu diminutive d-astea da' ma invart in jurul lui ca o closca beata intrebandu-l cum sa fac sa imi revina si mie masculu' in batatura, ca versiunea asta vaicaricioasa ma face sa-mi doresc sa-i ard un facaletz in fes si sa-i zic "daaaaaaaa, ai racit! get over it, dude!"

   Femela racita se scoala, face mancare, spala rufe, hraneste copilu', face lectii cu copilu', da cu aspiratoru', freaca putin cada si veceul, pune niste muraturi si dupa aia se intreaba asa, alene... oare ce sa-i mai dau masculului racit sa nu se mai vaite ca o domnisoara de pension? Raspunsul e nimic. Nu-i mai dai nimic si-l lasi ca sigur ajunge el si pana la oala cu ceai din bucatarie, ba chiar nimereste si un Paracetamol pe drum! Nu, domle, nu l-am lasat, i-am adus eu inca un ceai...pfff, ii dau orice numa' sa nu-l mai aud cum se vaita intre episoadele de somn profund!

   De ce rad eu? Pai pentru ca e genul ala care daca isi taie un pic capul pana la os zice "ceee aaaaare maaaa? m-am julit un pic!" In plina criza de hernie de disc acu' ceva ani dupa ce a stat 2 ore pe jos ca cine pusca mea putea sa-l urce in pat, a mai stat un pic si se gandea serios sa plece la serviciu. Nu ca ar fi putut merge biped, da' omu' avea nitzica treaba! Da' sa te tii daca raceste!

  Mereu imi imaginez cum or discuta virusurile intre ele. Alea care ataca masculii cre' ca-s tot masculi. Si parca-i aud: "il rupem p-asta, coae? ce zici, il facem plangacios in maxim 6 ore? aaahahaaaa, hai, pe el, manca-ti-as si dupa aia mergem la o bere!"

Cea mai frumoasa zi

  Ne-am dus ieri la Bucuresti sa o sarbatorim pe cea-de-8-ani. Pentru ca toti prietenii nostri sunt acolo (asa e viata asta, dubioasa) am zis inca o data sa ne ducem noi ca sa nu-i trambalam pe ei incoace. In plus, cand propui trambalare tinzi sa ai succes spre zero pentru ca bucurestenii sunt destul de alergati prin masini in timpul saptamanii, fix asta nu le trebuie intr-o sambata. Si eu stiu asta. 

  Si noi am plecat mult prea tarziu de acasa, insa Herastraul ne-a intampinat cu liniste si soare. Daca vreti, la 10 juma' dimineata sambata, la Roata Mare, sa stiti ca e liniste si cam 5 oameni pe metru patrat in loc de 50. Cu mare greutate am infundat in Tico tot ce-am facut de mancare. Si-am facut prea putin! Pentru douazeci si ceva de oameni mari si mici... a fost prea putin. La limita. 

  Stiti cand merge mancarea si bautura, da? Cand te simti BINE! Cand e frumos afara, desi bate vantul intr-un aprilie cam cel mai rece din ultimii 8 ani. Ne-am simtit atat de bine, am ras atat de mult, ne-am bucurat asa de tare unii de altii...Copiii mai mici sau mai mari au fost in al noualea cer. Bebelusii au dormit cu spume, astia mari au alergat cu spume. Adultii s-au ras. 

  Sa vezi copilasii mici cum vin pe patura unde ai aliniat mancarea si mai trag o tura de orice este asa ceva...priceless! Piticoti de 2 ani, impiedicati... se repezeau la mancare cu viteza luminii. Fi-mea a prestat vreo doua pateuri cu carne si o briosa si apoi n-am mai vazut-o pana la plecare. Venea din cand in cand sa se adape. Am plecat de acolo sa le ducem pe Gabi si Bia la Buftea si pentru ca ne era ingrozitor de foame ne-am oprit la Taverna Studioului unde e mancare buna si ieftina. Si-am stat cu fetele si acolo, si-am jucat Nave, am mancat intai friptura si apoi aperitive ca nu ne saturasem, si-am ras iar. 

  N-am prea multe cuvinte. A fost cea mai frumoasa zi din ultimul an. Au fost cu noi prieteni de-o viata si prieteni de-asta vara. Casuta de la 2 Mai ne-a adus niste prieteni atat de frumosi de n-am cuvinte. Eu una am plecat de acolo in al noualea cer. Mara, nu mai zic. A primit un teanc de carti cat jumatate din inaltimea ei, in romana si engleza. Si Lego. Azi a mermelit la Lego 6 ore fara sa cracneasca. Se certa cu el ca nu-i iesea, da' cand a inviiiins... Multumim Ioana! 

  Va multumim tuturor ca ati fost ieri acolo in vant si soare de aproape primavara. Sunteti oamenii nostri. Va iubim! 

Best friends cu briose-n bot

Trei care rad ca la pomana

Pe astia ii iubesc de nu mai pot!

Si pe astea!

Soarele meu

Verisorii maimutzistici

Love

Love la Buftea la Taverna, ne era foame!

Asta-i ala de-l iubesc de mi se infunda urechile!

  N-am destule cuvinte da' cam asa a fost. Sunt inca sub efectul minunatiei de ieri. Miercuri el pleaca spre Anglia, va rog sa ne trimiteti energiile alea bune! V-am pupat!

Iubita mea, de ziua ta...

  Azi faci 8 ani. Nu chiar acum ci peste inca 7 ore din momentul in care scriu eu aici. Dar pentru ca s-a facut 3 aprilie eu pot sa scriu ca e ziua ta. Te foiesti in pat in camera in care inca dormi cu noi. Si mi-e drag de tine ca te foiesti asa si ca vrei sa dormi cu noi. O sa vina mult prea curand momentul in care n-o sa ne mai accepti asa aproape. Sa ne bucuram cat inca te mai avem in preajma.

  De ziua ta, iubita mea, vreau sa stii ca nu toti oamenii sunt rai si urati. Doar unii dintre ei te vor face sa suferi si probabil o vor face in mod intentionat asa cum a facut si colegul care acum cateva zile te-a speriat atat de tare. Multi oameni sunt buni. Iar tu oricum esti buna asa ca ii poti invata pe toti sa fie la fel ca tine, stiu asta.

  8 ani de pui mic. Asa ziceam noi pe cand tu aveai o luna, doua, trei, un an, doi, trei..."trei luni de pui mic, trei ani de pui mic". Azi cand a zis tac-tu "opt ani de pui mic" ne-a bufnit rasul pe amandoi. Cu lacrimi in ochi, pentru ca tu nu mai esti pui mic. Tu acum esti pui mare. Si bati din picior si din coarnele de Berbec exact asa cum trebuie. Si stii ca ma superi si o faci ca sa vezi cand ma superi cel mai tare. 

  Anul asta, cadou de ziua ta vei primi cel mai bun lucru din lume: te vom duce in alta tara. Nu stiu cum te va primi acea tara, nu stiu daca vom fi fericiti acolo sau nu, stiu doar ca tu acum tzopai de incantare ca te vei muta in alta tara. Eu nu te cred, asa sunt eu, circumspecta, viata asta multa m-a facut sa fiu asa. Eu vreau sa te cred si sa cred ca tu o sa fii bine. Pentru tine mergem acolo.

  Am lasat deoparte tot egoismul, toate temerile si toate minciunile din stramosi venite. Le-am lasat deoparte si am decis ca pentru cei 8 ani ai tai meriti sa ai alti 8 sau 18 sau 28 de ani intr-o tara civilizata. Asa cum Romania din pacate, iubita mea, nu va fi niciodata pe parcursul vietii mele. Sau al vietii tale. Cadoul tau este plecarea de aici. Cu bune si cu grele cum o fi ea.

  De ziua ta, iubita mea, iti doresc sa fii mereu tu. Sa nu pleci capul sau urechea la ce zic altii ca ai fi, sa nu crezi ca esti vreodata mai putin decat cea mai buna fiinta din lume. Esti cel mai bun copil din lume, iti spun sincer. Asa a zis si cioara! Cine sunt eu sa contrazic cioara? 

Cea mai frumoasa fiinta din lume!

Medelinu'

  Il cheama Madalin si e agentul Fan Curier de pe zona in care traim noi. Prima data l-am retinut cand mi-a parcat la usa pe cand eram gravida cu Mara. Tin minte cum mi-a sunat in mod perfid la usa la ora 9 dimineata cand eu ma straduiam sa nu borasc. Cu capul adanc infundat in toaleta am auzit soneria si-am injurat.

  Mi-am tras matzele inapoi pe nas si m-am dus la usa pregatita sa-l ucid pe ala care indrazneste. La usa, Madalin, un nene inalt, cu o sapca-n cap... ca e de la Fan si imi aduce nu stiu ce colet. Dracu' m-a pus sa comand de pe internet si-mi suna astia la usa in miez de noapte?! Deh, asa e cand esti gravida, neuronul nu mai doarme si e mereu noapte!

  Am stat in casa asta pana cand Mara a facut 2 ani. Si primeam colete ca la balamuc. Magazinele online abia aparusera da' io eram calare pe ele toate! Madalinu' saracu' facea ture ca disperatul. Dupa 2 ani ne-am mutat cu chirie fix 7 blocuri mai incolo. Si ma pomenesc intr-o zi ca ma suna "Medelinu" (evident ca Marius i-a zis asa si ca pana in sfanta zi de azi la noi in casa Fan Curier se cheama "Medelinu") si imi zice "auziti, nu va suparati, io am un colet care cre' ca e pentru dumneavoastra da' e pe o adresa gresita!" Nu era, era adresa noua si cum el e om cu pasiune catre ceea ce face, imi stia si numele si adresa si numarul de telefon. 

  Asa ca s-a mutat dupa noi pe Zimbrului pentru alti doi ani. Cand am terminat chiria acolo si statul roman ne-a bagat in falimentul vietii, am revenit la mama. L-am sunat pe Madalin si i-am zis "frate, vezi ca io iar ma mut dincolo, sa nu te mai crucesti la colete". A ras omu' sa lesine. 

  Au trecut vreo 9 ani de cand Madalin imi aduce si imi ia colete. Nu stiu cum il cheama de familie, stiu doar ca are un baietel un pic mai mare ca Mara. Si ii stiu numarul de la masina Fan. A ajuns intre timp "sef de zona" sau ceva. E la fel de alergat, de ocupat si de vitezoman ca intotdeauna. Nu asteapta bacsis niciodata, nu e nepoliticos niciodata si de ceva ani ne spunem pe nume. Si ieri ma gandeam ca Medelinu' m-a vazut si verde la fata de voma, si gravida pana-n pod, si cu copil mic atarnat de mine, si in camasa de noapte, si ciufulita si suparata si vesela. Si cand copilul meu mic dormea aveam intelegere cu el sa imi dea bip ca cobor eu dupa colete, ca sa nu sune sa trezeasca bebelusa. Si el zambea.

  E asa ca o parte din familie. E "postasul" din vremuri de mult apuse. E ideea de comunitate care in Romania nu prea mai exista. E Medelinu' nostru. Tocmai ce a plecat de la mine cu un colet. Si iar am uitat sa-l intreb cum il cheama de familie. Ca nu cred ca-l cheama Fancurier! 

Diverse amestecate

  Despre nimic. Eclipsa asta mi-a luat ultima farama de concentrare din creier. Sau poate nu eclipsa. Poate luna. Poate echinoctiul. Glumesc. Poate nimeni. Sunt obosita si amestecata. As dormi intr-o astenie totala. In continuu. 

  E drept ca nu mai beau cafea de ceva vreme. Am decis sa renunt. Motivele sunt multe dar incep cu "e inutila". Nici nu-mi place iar mirosul de cafea ma face sa vomit. Nu imi placea nici inainte insa dupa sarcina in care imi provoca o voma sinistra... cumva cred ca beau cafea fix degeaba. Ca nu-mi place. Am trecut pe ceai sau apa la prima ora. 

  Astenie de primavara am avut dintotdeauna. Desi suplimentez cu vitamine si minerale, sfarsitul iernii ma gaseste sfarsita. Iar acum iarna asta a fost cam lunga pana si pentru mine. Si am multe de gandit iar creierul e in vacanta. Ne mutam. Ce luam cu noi? Ce nu luam cu noi? Ne-am cumparat o masina, el o sa aiba nevoie acolo de o masina ca sa ajunga la job. Ma rog, e un frigider cu patru roti pe numele sau Tico. Ce sa bag eu in Tico? Noroc ca nu-s genul care sa iubeasca plapumile alea mari si vechi ca altfel trebuia sa tai plapuma si sa iau doar jumate! 

  In principiu nu trebuie sa iau nimic. Tot ce imi trebuie voi gasi acolo. In practica e foarte greu sa arunci o viata intreaga ca sa incepi alta viata. Sa o vinzi e si mai greu pentru ca nu cred ca vrea nimeni sa cumpere ce am eu. Nu vreau nici sa dispara tot de aici, eu vreau sa am doua case de acum incolo. Pentru ca suntem aproape si pentru ca mai avem treaba si pe aici. Stiu, e mult ce vreau eu, mai ales cand nu depinde doar de mine asta. 

  Imi fac liste in cap si visez noaptea cele mai ciudate chestii. Creierul incearca sa faca loc noii situatii. Se adapteaza. Azi dimineata am visat ca Marse fura o masina. Nu era o masina oarecare si nu era de la un strain, situatia in trecut fusese atat de complexa si de frustranta iar el e atat de pasionat de masini si de disperat sa-si aduca noul Tico la rang de "masina" incat creierul meu a pus toate astea-n blender si-a tras concluzia :)))))

  Dupa ultimele ture de lectii cu Mara nu imi mai e asa frica de emigrare. Ieri a inceput sa planga de oboseala si frustrare. Era ora 3 si ea era de la 8 pe scaun ba la scoala ba acasa. Scriind. A scris ieri un roman. Si a inceput sa planga. Si am inceput si eu sa plang. Pentru ca are 8 ani si se chinuie. Se chinuie ca un sclav in lanturi. Doar ca primeste de mancare in timp ce se chinuie. Plangea cu o jale care m-a facut sa pun semn de carte in cartea vietii. N-o sa uit ziua de ieri niciodata. 

  Multe si amestecate. In mare sunt foarte, foarte fericita. Simt ca avem o oportunitate fantastica si cumva simt ca o sa fie totul foarte bine. Ea tzopaie prin casa si repeta cuvinte aleatoare in engleza. Si-mi spune ca abia asteapta sa fie acolo. I-am aratat niste poze cu parcuri si s-a lamurit. 

  Data plecarii lui Marius s-a amanat pana dupa ziua ei de nastere asa ca am avut noroc mare cu treaba asta. Alte sarbatori nu prea conteaza pentru noi cum conteaza ziua ei. El a pierdut-o in 8 ani o singura data din cauza ca a plecat sa faca o favoare cuiva care nu merita asta. Si atunci ne-a fost cumplit. Asadar ne pregatim de ziua ei cu balamuc. Sper sa ne ajute si vremea. Precis o sa vina si primavara aia. Vine pentru Mara. Si in anul in care s-a nascut era frig si urat cand m-am dus sa nasc si primavara cu pomi infloriti cand am plecat cu ea in brate de acolo. 

  Hai cu primavara! Va fi primavara vietii noastre!

Specialiști de clasa întâi

  M-am impiedicat azi de niste medici si profesori. Glumesc, daca erau cu adevarat medici si profesori ar fi tacut din gura.

  Bre, eu nu incetez sa ma mir despre lucruri d-astea. Adica cum ar fi asta:

 

Tema de azi de la clasa intai

  Si apoi vine niste lume si-mi zice "oh dar e ok, e SIMPLU, eu sunt invatator". Bai, dupa ce am stat 3 minute am putut si eu sa o fac. Dar copilul meu de clasa intai... Cu el ce facem? 

  Pai va spun eu, azi copila mea a facut cam UN SFERT din tema la matematica aceste calcule, doar pentru ca m-am prins prea tarziu ca sa fotografiez:

  Da, ma, stiu! Sunteti multi care ati facut la clasa intai mult mai mult decat asta. Care ati iubit si lins scoala si v-ati tavalit in ea si ea, scoala, niciodata nu v-a dat prea mult ci prea putin de facut!  Si vai, ce bine e ca elevii primesc in clasa intai sa le iasa pe nas sau ceva...

  Eu una zic asa: am facut clasa intai acum 30 de ani. Nu, nu am facut asta. Am invatat cu totii matematica cat ne-a trebuit. Unii am ajuns ingineri, altii medici, altii pierde-vara ca mine gen umanisti. Fiecare dintre noi a invatat sa scrie, sa citeasca si sa adune si scada in ciclul primar. In manualul de romana al Marei scrie ca "Gigel serveste masa" cand de fapt el mananca. Deci producem o generatie de analfabeti si de chelneri eventual.

  De ce plec din Romania? Pai din cauza asta! Cand am zis prima data acum 5 ani cuiva ca vreau sa plec mi s-a spus "pai eu de aia muncesc aici ca sa AM"...Ca si cand noi n-am fi muncit! Pai o sa ai! O sa ai! O sa ai un sistem de invatamant care ASTA iti ofera. La scoala particulara sunt obligati la programa de STAT. Deci asta e programa, oameni buni! :)))) 

  Eu va doresc succes tuturor! Cu mici, cu mari, cu ce vreti voi. Cu medici care se anunta arogant drept "eu sunt medic, deci nu pot sa ma contrazic cu tine decat daca si tu esti medic" (azi mi s-a intamplat!)... Eu va doresc tuturor sa razbiti in acest sistem. Cu aceste "valori" si cu acesti "specialisti"... Noi nu mai putem. Noi ne cerem afara de cand ne-am prins ca e porcarie mare. 

  Ecuatii usoare va doresc! Si va doresc sa va iubiti copiii cat sa ii scoateti din mizeria asta. 

Placebo sau homeopatia

  Daca iti zice cineva ca te faci bine cu ceva si crezi suficient de mult asta, o sa se intample. Vine cica din latina si inseamna "I shall please"... Adica o sa iti fac pe plac! Adica daca tu iei pastila de zahar de la Boiron o sa te simti mai bine. 

  Am luat multe la viata mea de la ei. Multe, multe, de la Oscillo la Stodal, de la Sedatif PC si Homeoplasmine (o vaselina simpla farmaceutica cu o urma de galbenele in ea) la ceva cica anti Zona Zoster. Singurul in care am crezut sincer, din cauza ca ma durea foarte rau a fost ala pentru Zona Zoster. Am mai crezut la vremea aia si in Aciclovir. Am senzatia clara in ziua de azi ca nici unul dintre ele nu mi-a ajutat. Si mai am senzatia clara ca Aciclovir-ul m-a intoxicat atat de rau incat mi-a cazut atunci jumatate din parul din cap! 

  Nu, nu cred in medicamente homeopate. Cred cu tarie in efectul Placebo. E un efect demonstrat pe oameni care aveau chiar si cancer. Poti tu sa le spui ca au baut apa rece sau laptisor de matca, ei sunt ferrrrrm convinsi ca aia i-a ajutat pe ei! Si asta e bine. Inseamna ca s-au vindecat doar pentru ca au crezut ca pastiluta cu zahar ii va vindeca!

  La polul opus exista Nocebo. Placebo cu minus cum ar veni. Adica taria de a crede ca pastiluta cu zahar iti face RAU. Si atunci ea iti face rau. Pentru ca totul vine din cap. Se cheama "motive psihogene". Si de fapt sunt legate de asteptarile tale. Ce astepti tu sa ti se intample? Studiile arata ca asteptarile astea pot dobori analgezicele sau anestezicele. Adica daca crezi sincer ca nimeni nu te poate ajuta, s-ar putea sa nu-ti prinda anestezia! Nasol moment!

  Nu, eu nu cred ca Homeopatia e nasoala pentru ca mie imi place efectul Placebo! Nu cred nici ca Alopatia e viata si mantuirea ca asa nu cred eu in chestii pe care mi le dicteaza altii. Eu am ajuns la momentul moderatiei. Eu cred sincer ca sutele de mame care isi trateaza copiii cu succes cu homeopate sunt ok si ca au ceva rezultate, indiferent cum le-au obtinut. Asa cum mai cred ca un antibiotic executat la vremea lui face totul. Nu cred in cei care o apuca doar pe una din cai si se tin cu dintii de ea ca turistu' de chilotzi cand vine valu' mare. 

  Moderatie, people, moderatie! Ca prea mi s-a umplut wall-ul de "mvai, homeopatia e ineficienta!"... Dude, exista Efectul Placebo! Si cu totii am fi mai fericiti daca am putea beneficia de el! Io una nu poci da' aia care pot... sunt sigur mai fericiti ca mine! 

Si iata, se intampla

  Patru ani. Atatia au trecut de cand am decis sa plecam din tara asta pe care n-o consideram deloc "a noastra" si in care nu ne mai simtim de multa vreme "acasa". Cam de cand Mara ne-a zambit prima data. Cam de cand am intrat cu ea in primul spital de pediatrie cu inima cat un purice ca-mi moare copilul si am realizat ca e foarte posibil sa se intample asta intr-un asemenea spital datorita unora care nu se pot numi nici oameni nici medici. Cam de cand a mers la gradinita si-am aflat ca i se conditioneaza alimentatia cu rugaciune. Nu zici rugaciunea, nu ai voie sa mananci! 

  In ultimii 4 ani am luptat. Uneori ca prostii, alteori stupid ca pestii pe uscat, in unele cazuri in mod eficient. Am luptat ca sa putem pleca. Sa ne ridicam dintr-o saracie sinistra, sa ne rupem in doua, sa stam 1 an si jumatate aproape despartiti... Am strans din dinti si-am mers mai departe cu ideea ca in fata noastra, mai devreme sau mai tarziu, o sa apara posibilitatea. Ne-am organizat, am studiat, ne-am gandit si ras-gandit, am asteptat... 

  Si acum se intampla. Am reusit. La finalul lunii el o sa plece catre Anglia unde are un nou job. Si dupa ce se termina anul scolar... si maimutzele dupa el! Ca pana in toamna Mara sa fie un pic adaptata la noua tara si noua limba si sa vedem cum facem cu scoala. 

  Mie mi s-a cam oprit creierul de ceva vreme. Cred ca incearca sa faca multe, multe liste si sa planifice insa cum deocamdata nu prea are destule informatii... a dat eroare. Ma simt de parca visez intr-una, tot astept sa ma trezesc si sa nu fie adevarat. Mi-e teama sa nu ma trezesc. Mai stau asa un pic blocata si apoi ma apuc de bagaje! 

Datorita ei!

Poftiti la ora de moaște!

  Pentru toti cei care doresc si sunt pasionati de ora de religie din scolile unui stat "laic". Poftiti! Manual de clasa a 3a:

  Va doresc succes si iluminare divina! Si da, mi-e mila de copiii care sunt abuzati in felul asta. Si nu, nu ma mai mira faptul ca tara asta nu ajunge nicaieri si ca n-o sa fie niciodata civilizata. Amin!

Banane verzi

  Daaaa, acele banane verzi pe care le cumparau parintii nostri inainte sa vina o asa-zis revolutie. Banane verzi. Pe care le urcau pe sifonier, bine ascunse intre niste ziare. Pe vremea aia, se gaseau ZIARE, Bibicule! Acele foi pline de informatii despre Tovarasu' si Cucuana Domniei Sale! Ierea ziare? Ierea! Folosea iele la copt de banane? Folosea! (sper din suflet ca toata lumea stie ca glumesc!)

  Doar ca saracii parintii nostri nu stiau ei cum ca bananele alea se coc singure in orice loc le-ai pune. Ca ele asa fac, plus fumigatia de pe drum...iaca pozna. Ele se coc. Ma rog, ele nu se "coc", ele se "fac" ca se coc. Adica cineva le pacaleste. Doar ca daca acel cineva nu e soarele de sus si pomul in care cresc ele de jos...n-o sa iasa idem si la fel. Asta pentru ca tot ii explicam Marei azi cum e cu pleonasmele. Pleonasmurile? Pleo....

  Banana verde ma face sa plang. Serios, nu glumesc! Sunt 30 de ani de cand am mirosit prima data o banana. Cam asa. Poate mai mult, da' in capul meu de om de 35,5 ani...sunt 30. M-a rupt fi-mea cu matematica de clasa 1. Mirosul de banana proaspat desfacuta ma face sa lesin. Doar ca nu-mi trebuie. Adica ma multumesc cu mirosul si gust destul de rar. Eu si fructele nu suntem prieteni. E ca si aia cu eu si legumele. Dar banana ar cam fi una dintre preferatele mele.

  As zice dupa caisa insa eu caise n-am mai mancat de cand a doborat mamaie Cutza caisul ei din gradina noastra de la 2 Mai. Era cam pe granita si era un cais care facea niste...nu pot sa le zic caise pentru ca miezul era asaaaa, un fel de portocaliu inchis-valeu-cu-zeama-oranj! Alea erau caise pentru mine. Nu, nu o sa mai intalnesc caise din alea pe parcursul vietii mele naturale, pentru ca nu mai exista. Punct. 

  Caise d-alea sau piersici de Dobrogea... oh...nu mai exista. S-au dus undeva in apus. Impreuna cu bucuria bananei verzi. Pe care o dibuiam ca e pe sifonier sus, intre ziare, o furam si o mancam asa verde. Banana d-aia de iti sterpezeste dintii! Oaiii da' ce buna eraaaaa! Banane verzi. 

Concursurile scolare. Ramane cum am stabilit!

  Acum circa un an si jumatate scriam despre cum sunt aceste concursuri scolare o frauda. In primul rand asupra copiilor mici si inocenti carora li se induce ideea ca mergem "la concurs de matematica si romana" fara sa avem in prealabil cunostinte in acest sens si luam cu totii nota 10. 

  M-am enervat si am facut o cercetare cateva zile, am aflat informatii destul de corecte pe care le-am expus aici. Nu, nu mi-am dus copilul la "concurs" nici la clasa 0 nici la clasa 1. Nu, n-a fost nici o problema faptul ca refuz sa platesc ceva ce nu-mi doresc. Nu, copilul n-a fost nici traumatizat, nici persecutat, nici nimic. Eu i-am explicat ei ca aceste concursuri sunt o FRAUDA, o hotzie ordinara facuta de niste baieti mai destepti ca alti baieti (unii parinti) care sunt exceptional de... sa le zicem naivi... si scot portofelul din geanta la orice adiere de "concurs". Caci, nu e asa...primim "medalii". Iar pe altii i-au prostit cu "portofoliul copilului" care, daca vezi-doamne nu era dus la concursuri ar fi avut de suferit ulterior. Si normal ca daca tu ca parinte nu intelegi sistemul si nu stii care-ti sunt drepturile sau obligatiile, pui botul la toti jnapanii. 

  Evident toate astea au fost minciuni. Si fraude. Si multi, multi bani bagati de niste oameni la ei in buzunare. Si acum, minunatieeeee, s-a prins justitia. Drept pentru care iata ce incepe sa se intample dupa ce in decembrie s-a anuntat ca aceste asa zis "concursuri" au fost interzise din cardul scolilor de stat. Normal, pe particulari nu-i pot forta sa nu le tina, dar macar nu se mai tin in scolile de stat iar lumea va afla de fapt ce sunt ele. Si anume, da, ati ghicit! O mare frauda pentru fraieri. Pentru oamenii "competitivi" care au impresia ca daca primesc medalii si toata lumea ia 10 la un "concurs" au ajuns undeva mai "in fata". Au obtinut ceva faima. Au un copil mai "destept" sau mai "informat". Eroare maxima din toate punctele de vedere! 

  Si am fost injurata cu spor de cativa astfel de parinti. Oare ce-or mai face ei? Ce s-or face ei fara concursuri? Mi-e si mila de bietii oameni, pe cuvant. Sa nu mai ai tu cui da 12-14 lei pe fiecare proba de concurs odata la 2-3 luni... tre' sa fie trist! Fara concursuri scolare viata e pustiu. Si, conform bancului, ramane cum am stabilit! 

The Romanians are coming si bravo lor...

  Disclaimer d-ala: opinii personale, a se trata ca atare si a se comenta doar dupa vizionarea episodului din link. Multumesc!

  Chiar imi doream sa vad primul episod din documentarul Channel 4, "The Romanians are coming". Pai da, pentru ca stirile din Romania au facut atata porcarie pe tema asta incat eu una stiam sigur ca n-am ce concluzie sa trag pana nu vad cu ochiul meu documentarul. Pentru ca stirile sunt un "spectacol", sunt circul la lipsa painii zilnice din Romania, am invatat sa le iau cu mare, mare indoiala pe toate. Titlurile "incendiare" nu-mi mai dau foc la chiloti de multa vreme si orice chestie de genul "O noua lege ne va ucide" ma face sa rad pana cand nu o verific in Monitorul Oficial. Cele mai multe nu-s acolo, sunt "proiect, la proiect la ce-a visat Gigel, parlametar de ocazie azi noapte". Daca Gigel a visat multa piftie de porc ne-am dus dracu'! Ii screme mintea un "proiect de lege" si mancatorii de vorbe imediat o dau ca "stire". 

  Azi mi-a parvenit acest articol cu care rezonez de altfel perfect. Si in corpul postarii aveti si primul episod din documentarul cel infam. L-am urmarit cu mare atentie si m-am infiorat. Nu din cauza ca-i defaimat cineva acolo, deloc. Ci din cauza de cat de mult au fost trase de par stirile si sentimentele unora despre acest documentar. Nu, nu denigreaza pe nimeni! Nici macar pe oamenii aia pe care multi ii numesc in scarba "tzigani". Eu n-am nimic cu aceasta etnie si sincer nu mi se pare ca fura mai mult ca romanii. Care-s mai multi ca ei si deci fura mai mult, statistic vorbind. 

  Eu nu zic ca nu-s multi, foarte multi "romani" plecati in alte tari ca sa fure, sa dea in cap sau sa se dea loviti-cersetoreste pe strada. Nu zic asta, doamne-fere! Eram la Venetia cand ne-a acostat o rromaneza de-a noastra, eram in Suedia in toamna cand niste baieti tuciurii cantau la acordeon in fata hipermarketului din Malmo. Stiu cu ce se ocupa multi din cei dusi prin alte tari. Doar ca nu toti "tiganii" pleaca ca sa fure. Si nu toti romanii sunt "onesti". Dar astia din documentar sunt chiar simpatic de onesti, deschisi si cu multa minte la ei pentru nivelul de la care au plecat. Si n-au plecat sa dea in cap! 

  Documentarul asta e fix invers de cum a fost el prezentat. Adica nu e o defaimare ci o "reclama", o "justificare" si o explicare a fenomenului migratiei din paturile extrem de sarace si ne-cultivate ale Romaniei (primul episod, inteleg ca urmatorul ii are in vedere pe cei dusi cu contract acolo). Sunt niste "tigani" din Ardeal, stiti genul ala de tigan care rupe hamul daca ii dai de munca, super bisericosi si la locul lor. Nu se compara cu romanii tziganizati de prin Muntenia de la noi de aici care ti-ar da in cap in secunda doi doar pentru ca te uiti la ei cumva. Deloc! Sunt prezentati cativa tati de familie, oameni care pleaca spre UK cu mana-n... fund, merg acolo ca sa munceasca. Aurolacul pe care vi l-au aratat nesimtitii astia la stiri era DIN ROMANIA! Aici l-au filmat si n-au sustinut altceva! 

  Au aratat un ghetou mizerabil din Romania. Le stiti, da? Sau poate nu le stiti pentru ca aveti o facultate, o casa, doi copii si-un caine, o masina si planuri de vacanta in strainatate la vara. Si nu prea va pasa, toti sunt niste "boraturi" cu care nu vreti sa fiti asimilati. Iar cine nu are un job inseamna ca nu-l merita si e prost. Pacat insa ca v-ati nascut in acelasi borcan cu ei. Mna, ghinionul ovulului care a fost pe plaiuri romanesti la perforare... Documentarul asta nu arata oameni dusi sa fure in Marea Britanie! Arata oameni disperati de saracia de aici, oameni care nu au ce sa faca cu cele 2-3-8 clase din dotare pentru ca Romania nu mai are nici industrie, nici agricultura, nici santiere. Oameni care sunt dispusi sa munceasca munci foarte, foarte grele, pe nu prea multi bani, oameni care pleaca de la Baia Mare ca sa doarma pe jos in gari sau in parcuri si a doua zi sa incerce sa gaseasca de munca acolo. Unii reusesc, altii nu. Altii dupa multe luni de dormit in aer liber. 

  Dincolo de idee, de firul epic si de povestea documentarului, este si foarte misto facut. Povestitorul e un tigan roman care vorbeste engleza aia dobandita cu greu. Engleza pe care n-ar fi visat probabil niciodata ca o va invata pana cand viata nu l-a aruncat intr-un colt de lume pe care nu-l cunoaste si unde, ca un om aruncat in apa... trebuie sa invete sa inoate ca sa nu moara. Si culmea e ca multi invata. Si culmea e ca si majoritatea englezilor alora mai scuturati chiar nu inghit discursurile sforaitoare ale domnului Cameron. Pentru ca nu-s prosti si pentru ca muncesc cot la cot cu cealalta jumatate de romani din Anglia, aia... cu studii. Aia care de cele mai multe ori ii impresioneaza in mod pozitiv. Oriunde se duc. 

  Ma intrebam azi cand ma uitam la documentar oare cati dintre romanii ultragiati care au iesit in strada l-au si vazut! Serios! Pentru ca daca il vezi nu ai de ce sa vrei sa tipi contra, nu e nimic neadevarat acolo, nimic scos din context, nici un om nu face rau nimanui. E un documentar foarte emotionant, iti da doua palme peste ochi, te uiti si iti vine sa zici "auoleu mama, prin cat chin trec oamenii astia!" Da, oamenii aia care-s altfel decat tine, cel dus in UK cu bani si cu job! Tu ai avut noroc. Si ai muncit si muncesti si ai un rost. Dar si oamenii astia tot aia vor sa faca, numai ca pornesc din cu totul alt punct decat ai pornit tu, absolventul de facultate, sau mai multe clase decat trenul, omul cu ceva bani care pleaca de aici ca sa ia acolo o chirie nu ca sa doarma in Gara Victoria. Tu ai avea curajul sa faci asta? Eu una nu. 

  Dar ai avea curajul sa mai stai in ghetourile Romaniei, in satele pustii si fara munca, in sistemul in care nu iti permiti sa iti ingrijesti dintii? Ca pe asta s-a batut apa in piua, ca n-au oamenii aia dinti. Ca si cand in Romania ai putea sa-ti ingrijesti dintii la medic fara bani! Pai n-au frate! De unde sa aiba? Banii sunt in conturile offshore ale unora sau altora. In afaceri cu statul, in... chestii... Da, sunt si multi care nu vor sa munceasca, dar sa fim seriosi, nu-s majoritari cei care nu vor sa munceasca si pleaca de acasa jumate de Europa. De ce? Pai pentru ca le e lene :)))))

  Nu stiu altii cum sunt dar eu astept episodul al doilea cu mare nerabdare... Ca toata marlania cu "sclavi pe meleaguri Siciliene" de la ProTv m-a lasat usor ingretosata saptamana care trecu si n-am auzit pe nimeni sa iasa in strada sa tipe ca e Romania portretizata foarte urat daca se arata la teveu niste oameni eeeextrem de penibili care fac numai nazbatii prin Italia aia si apoi se vaita ca-s sclavi. Dar, deh, aia nu erau "tzigani" ci romanasi neaosi. Moldoveni!

  Moderatie, people, moderatie si gandire!

România tâmpitoreasca

  Miercuri dimineata inainte sa se trezeasca a tusit prin somn. Mi-am ascutit urechea instinctiv si m-am trezit de tot. E clar, se imbolnaveste. S-a sculat, s-a dus la scoala, cand s-a intors tusea. Putin si din cand in cand, daca nu o cunosti si nu stii ai fi zis ca n-are absolut nimic. Doar ca pe la 4 ii sticleau ochii un pic, n-a facut mare febra dar imediat am decis ca a doua zi n-o duc la scoala. Am vorbit cu invatatoarea dupa ce Mara mi-a zis ca sunt multi care au venit bolnavi la scoala. Da, m-am enervat. Speram ca parintii de la scoala privata sunt trecuti intelectual de genunchiul broastei si stiu ca nu e ok sa duci copilul copt in scoala. Eu chiar sunt un parinte responsabil si nu o duc cand stiu eu sigur ca urmeaza sa vina valul pentru ca stiu ca e contagioasa. 

  Zis si facut. Ieri n-am dus-o, a facut febra peste zi moderat. Azi noapte m-am sculat sa pun mana pe ea, ardea la nici 6 ore de la antitermic. Pfff, cam nasol. Dimineata era semi-lesinata de febra si vazand ca dupa Nurofen tot n-a scazut cat sa fie bine, am pus-o in masina si-am fugit la Slanic la salina. Sa coboram in mina si sa ne tratam. M-a uluit cineva azi care a considerat ca ii pun in pericol pe ceilalti oameni din salina cu virusii copilului meu. Am incercat sa-i explic biologie de baza, cum ca in sare nu traieste nici un microb de nici un fel dar n-am avut succes. Domnul Google i-a dat la o prima cautare informatii infiorator de cretine si gresite de pe un site romanesc. Probabil unul care vinde chiloti. Baietii de la salina aia veche din Polonia zic cam asa. Iar Slanicul a fost "sanatoriu" cu paturi in salina toata viata mea pre-democratie. "Democratia" tampitoreasca a distrus cam tot, da' aia e alta poveste. 

  De-a lungul vietii Marei am dus-o de cate ori a fost bolnava si am putut merge, la salina. Efectele sunt aproape miraculoase. Cand a avut afte la 2 ani si alti copii au intrat in spital din cauza ca nu puteau manca si bea, eu am luat-o si am dus-o la Slanic, am stat doua nopti acolo, am intrat 3 zile in mina si dupa prima zi bubele din gura se redusesera spre disparitie. La viroze respiratorii face mai mult decat toti steroizii care inteleg ca acum sunt moda la bebelusi si copii. Inhalatii cu steroizi si adrenalina. N-as face asta sub nici o forma copilului meu. Poate in boli extrem de grave, in spitalizari cu insuficienta respiratorie. Poate atunci. Nu la fiecare raceala, tuse, viroza... e o moda medicala sinistra in opinia mea. 

  Asa ca azi ne-am dus. Mara s-a bucurat, am plecat cu ea cu temperatura 39 jumate, cu ochii sticlind...pana acolo s-a mai dez-fiert oleaca. Cand am ajuns....surrrrprizeeeee, suuuurrrprizeeee, salina se inchisese. Pentru ca? Pai pentru ca aia care o au sunt niste jmecheri corupti care nu fac nimic sa imbunatateasca conditiile. Asa ca mai bine o inchid. Cica liftul nu mai merge si esti bagat in salina cu microbuzul prin vechile tunele de exploatare a sarii. Chestie super misto pentru mine care de 30 de ani merg acolo si nu stiu cum e in tunele! Doar ca na... Romania tampitoreasca nu poate sa nimic. Restaurantul din fata minei continea o doamna care pusese la uscat fetele de masa pe scaune :)))) Ghereta de vandut sare era inchisa si nu scria pe ea daca si cand ar putea fi deschisa. Nenea "gardianu" care se tinea de pardon prohab in fata minei nu stia de ce da' stia ca maine se deschide. De la 8 la 2 maine. De la 7 juma la 1 miercuri, joi si vineri. Luni si marti inchis!!!

  Evident ca Mara mai avea putin si plangea de ciuda ca nu putem intra, ei ii place mult la salina, si-o aminteste perfect si era fericita ca mergem acolo. Am plecat obiditi injurand printre dinti. Ne-am dus la Roberto, hotel-restaurant din Slanic cu mancare buna rau si ieftina. Cand am intrat am dat hotarat dreapta ca acolo stateam de obicei. Cand colo...niste multe mese mai mari rezervate. Ups...

  Ne-am dus in partea cealalta, si dupa circa 15 minute au venit pacientii. Multi batranei, Marius a zis ca-i parastas, am ras copios si dupa aia ne-am uitat cu atentie si....chiar era. Parastas. Cu popa, adjunct d-ala de popa si tot tacamu'! Am mai ras noi un pic si cand ne-a adus berea odata a inceput popa sa cante!!! In mijlocul carciumii!!!!!!!!!!!!!!!!!! Vesnica Pomenireeeeeeee! Cu zgaltait de coliva, cu tot dichisu', cu toate babele tinandu-se in brate in jurul lui si cu toatele incercand sa atinga fusta popii! (dude, care e faza cu chestia asta? tre' sa se atinga toti pacientii intre ei!).

  La o masa noi, la alta masa vreo 6 adolescenti. Mama si am inceput sa radem!!! Duamneeee cum am inceput sa radem! Mi-au iesit ochii ca la melc incerand sa-mi tin hohotele in mine, adolescentii au pus jos tigarile piosi dupa care incercau sa rada asa intr-o parte chipurile nu-i vedea nimeni daca intorceau capul. Chelnerii erau pe jos, cand ne-au vazut pe noi cum radem au ras si mai tare, barmanul s-a bagat brusc sub bar ca era fix in raza popii si i-o fi fost frica ca-l blesteama ala...... nenica nu se auzea popa de hohote, babele isi faceau cruci, eu imi faceam cruci da' nu din acelasi motiv.... "si iaaaaaartaaaaaaaaa-l pe adormiiiiiiiiitul taaaaaaaaaaaaaaau Vasileeeeeeeeeeeeeeeeee aaaaaaaaaaamiiiihhihiiin". 

  Cand au terminat, popa si-a luat chestiunea aia cu care face fum d-ala scarbos si s-a dus in... ati ghicit! in bucatarie!!! Unde poate ca nu stiti dar nu are voie prin lege sa intre nimeni din afara angajatilor stabilimentului! N-ai voie fara patalama si analize sa intri in bucatarie de restaurant. Dupa el, grabite, doo-trei babute care probabil trebuiau sa verifice nivelu' la coliva...

  Nu mi-am sters bine lacrimile ca a inceput Marse cu mistourile. I-a adus chelnerul ciorba i-a zis omu' "bogdaproste, sa fie primit, da' sa trecem la parintele pe nota" si multe altele. Pe Face Book se incingea discutia, ca femeia minunata care mi-a zis asta cu Romania tampitoreasca a mai zis-o si p-aia cu "nu-i nevasta ca si diva, nici placinta ca coliva".... Si iar da-i si razi cu dat cu capu' de masa! Si cum radeam noi trecuse o juma' de ora si pacientii gata, aspirasera aperitive, fel doi si acu' se trecea la...tort, pardon coliva! Domle... o fi fost proba de parastas viteza, faza pe judet sau ceva... In 30 de minute popa se stergea la gura si se indrepta satisfacut catre usa. 

  Mara a fost cea  mai uimita. Ta-su a fost cel mai simpatic, era cat pe ce sa dea note, el a zis ca se simte ca la Vocea Romaniei. Eu am fost cea mai siderata, da, stiam ca se fac acum la carciuma dar nu stiam ca se si canta slujba intr-o carciuma cu alti oameni in ea. Mi s-a parut de un prost gust, de o tziganie sinistra. Mi s-a parut din nou ca m-am nascut gresita... mi s-a parut ca pusul de poale in cap la carciuma si cantatul de slujbe la restaurant e ceva infiorator de amuzant. Penibil, sinistru si ne-la-locul lui... Ori ca venea una sa faca streap-tease in mijlocul carciumii vinerea la ora 2 ori ca au venit astia....cam la fel de stupid. Dar oh, atat de hilar!!!

  Maine dimineata mergem iar. Speram sa intram in mina. Ospatarul a zis ca spera ca "maine nu e cu muzica" :))))) Am ras teribil. Cand am ajuns acasa am aflat de ce. A murit azi unchiul meu Colea. Cel mai drag, mai amuzant si mai simpatic personaj din familia mea extinsa. O lumina de om, un pictor extrem de talentat. Un om caruia ii placea sa rada si sa glumeasca fix ca noua azi. Probabil ca energia lui s-a imprastiat azi pana la Slanic. Marius a zis ca "nu-i a buna cu rasul asta". Dar a fost a buna. A fost fix energia lui hahaita intr-o carciuma la Slanic. Am ras cu lacrimi, ma doare burta de ras. Maine mergem iar.

P.S. Stiu cum se cheama adjunctul de popa si chestia cu care afuma popa lucruri, e un pamflet, a se trata totul ca atare! 

Amintiri de departe

  Am crescut deasupra unui restaurant. O carciuma mare din Ploiesti...Dealu' Mare...Blocurile de deasupra ei sunt organizate in niste cvartale, patrate perfecte cu tunel de trecere intre ele si spre strada din fata. Pe vremuri era o straduta in fata. Prima pe care am invatat sa o traversez. Acum e alee pietonala. Acum e mai frumos. Atunci era mai util.

  Carciuma avea doua sedii prin astea trei cvartale, una intr-o parte, "bar"-ul si alta fix dedesubtul apartamentului bunicii mele. Un apartament de doua camere nedecomandate, o casa mica cat o cutie de chibrituri. Asa zis-ul balcon are circa 15 centimetri latime. Jur! Au facut comunistii case pentru militari, si ca sa nu zica ca n-au facut "balcoane" au facut asa doar niste iesiri cu bare...Utilitatea lor? Nici una! 

  La Dealu' Mare cantau oameni. Oameni d-aia care stiau sa cante. Erau si nunti si erau si seri in care se canta. Pe vremea aia se canta. Foarte multi din artistii vremii veneau acolo sa cante. Cred ca era cam singurul loc din Ploiesti unde se canta cu formatie. Noi, copiii cartierului...locuiam mereu mai mult afara, in cvartal. In acea curte maaaare interioara, care la ora aia era populata de fix 5 masini. Au niste mii de metri patrati curtile alea, sunt 3 la numar... in fiecare erau cateva masini cand eu aveam 6-7 ani. In rest...loc de batut mingea. 

  Eram singura fata din toate acele blocuri. Imaginati-va trei patrate facute din blocuri, fiecare latura cu doua scari. Pe fiecare fata de bloc cate 8 apartamente cu cate 2 geamuri mari cu pseudo-balcon si un geam minuscul la bucataria care era cat o baie normala. Singura fata de acolo. In rest, doar baieti. Atunci am invatat interactiunea corecta cu ei, atunci am invatat cum sunt ei, ce sigur imi place si ce voi detesta tot restul vietii mele de femeie la ei.

  Ieseam afara si jucam fotbal, peretzel, tenis (cand aduceau Radu si Raul rachete), leapsa si mai ales pititea. Cand era vara, seara, muzica de la restaurant facea sa vibreze peretii de sticla care tronau in curtea noastra interioara. Stateam aliniati pe marginea aia de fereastra si ascultam cum muzica ne vibra in plamani. Unele din cele mai infierate in sufletul meu sunt amintirile de atunci, din locul ala si momentul ala... Cald, soare, miros de Ploiesti (doar cine a fost aici vara in Ploiestiul celor 3 rafinarii care mergeau stie ce miros e ala), muzica aia de atunci cu "The Power of Love" reinterpretata pana la lesin de toata lumea...dar muzica aia era totul!

  De cate ori aud "Drumurile noastre toate" sufletul imi alearga inapoi in timp la vremurile copilariei. La momentele de vara, asfalt incins, sandale care alearga cu viteza prin praf, genunchi juliti. ploaie de vara care vine si spala tot. Atunci era simplu. Ploaia spala tot. Acum nu mai e asa simplu. De cate ori intru in cvartalele alea ma simt trista. E plin de zeci de masini, nu mai e nici un spatiu...Nimic nu mai e cum era si stiu ca trebuie sa uit cum era si sa nu-mi mai pese. Doar ca nu pot.